Un zâmbet straniu din ochii triști
imi urmărește pașii
Îmi întorc mereu privirea
Poteca e prăfuită si iarba uscată
Flori palide o petrec
Parcă ea ar fi acolo
Și eu aș fi plecat demult
M-aș intoarce , dar nu mai pot
decât să-ntorc privirea
I-aș sărută mâinile
Obrajii uscați si părul moale
le-aș mângâia
Câtă iubire , avea Ea , Mama !
Câtă iubire împrăștia !
De unde s-o adun acum ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu